Veni moartea la mine. Grijania!
S-o valsez s-o curtez. Urîtania!
Să-i sărut milionul de dește
să-i șoptesc în cercel franțuzește
s-o servesc cu pîinică de Spania.
Veni moartea la mine. Grijania!

În martie lăzile de gunoi explodează
împroșcînd cu pisici roșii ca flăcările
întunericul neorealist.
Fierbe orașul sub fosforul lor pofticios
sărutul miroase dulceag a pucioasă,
gravide-ar pluti dintr-o dată prin cameră
de n-ar fi greoii saci cu nisip
cîrtitori în fața televizorului
suflînd în supele veșnice.
Trec roiuri de fluturi pe sub fustele fetelor
și mîna-mi cade grea de polen.
O mică termocentrală instalată în gura proștilor
ar da acum randamentul deplin
(indolent și sărac nici măcar nu mi-e frică).
Un copil urinează pe turla bisericii
și Dumnezeu primește jetul lui cald
ca o alinare pe un călcîi reumatic.
Cartoful putred zvîrlit pe maidan
scoate și el puțica lui verde
ca un semn de democrație a naturii.

Prună arsă vai și-amar
mi-am legat cobza de par
și-am intrat în crîșma lată
cu iapa dezacordată.
Și la masă cînd să șed
masa alăpta un ied,
ptiu capră cu trei picioare
tolănită sub pahare,
paște-m-ai pînă-n călcîi,
pune-mi-ai mormîntu-n cui,
că mi-e cald și mi-e prea mică
blana ta de scîndurică.

Lunea ca lunea
dar marţea pe dîra melcului
dădui peste crocodilul senil
peste vechilul înhămat la şaretă
gust de tămîie şi scîndură împrăştia apa
şi slujnica morarului se umflase de drojdie
şi-o greblă aduna ţăranii adormiţi pe arie
şi venea caravana
şi filmele mute îmi dezlegau limba
şi strigam crocodilului să intre-n cochilie
şi fluieram calul încîlcit în socoteli
şi dibuiam pruncul lepădat în fîntînă
dar popa cînta, primarul vorbea, plutonierul gîndea
şi oraşul duduia vesel ca o batoză cu ţăranii în pîntec.
Miercurea se sfîrşi războiul
joia începu electrificarea
vinerea lămpile puneau întrebări
sîmbăta se lăsă întunericul
şi duminica nu se mai vedea, nu se mai vedea.

Curcubeul n-a gustat din triştii
peşti vopsiţi de Domnul în ocean,
arta însă îşi va mînca artiştii,
chiriaşii din Leviathan,
opăriţi de fierea şi oţetul
gloriei ce-şi papă propriii pui,
ard şi ei frumos ca spermanţetul
cînd deja nu poţi să le-o mai spui.

Pe la cinci cînd zăpada începe ușor să prospere
aidoma țărilor exportatoare de ceai
vino ecuatorială și plină de emisfere
și întreabă-mă: ce-ai?
N-o să-ți spun că benzinăria nu-i benzinărie
că un ins șoptea într-o albină de fier
că a fi înger nu-i o meserie
că o să pier.
Ci-adulmecîndu-ți mireasma porumbului,
lîna sălbăticită în plovăr,
o să-ți strig că sînt vărul Columbului
și-o să te descopăr.
O bucată de pîine căzută sub masă
se plictisește într-o zi și inventează șoareci și gîndăcei,
numai singurătatea mea nu inventează nimic.
Cu o greață lipsită de imaginație
ca un naturalist miop
încerc să reconstitui dintr-o mănușă desperecheată
animalul preistoric al dragostei noastre:
hu hu, face el, vîj văj
jii jii, uruie ca sputnicul păcii,
trosc trosc vu vu vu vu
vu vu vu vu vu vu
fîssss…

Ca să cobori cu arta în stradă
să nu foloseşti şi tu acelaşi lift hodorogit
în care s-au pus la cale atîtea afaceri cu cîntec…
Renunţă în primul rînd la poezie
şi te va durea stomacul mai puţin.
[...]

Este-n noi o spaimă care ne doboară
bate vînt din lucruri poate dinadins,
sufletu-i o luntre poate spre odinioară
carnea dulce vîslă, ochiul necuprins.
Rupți din soare-s mînjii, îi așteaptă hățul,
gloria căruței – glorie pe roți,
ochelari de piele mărginind ospățul
fără ca privirea să-nflorească-n părți.
Noi vom umple caii, gata de plecare,
adunați în plasa ierburilor vechi,
steaua cea aleasă poate fi oricare -
în singurătate alergăm perechi.

Păstrează pentru tine bucățile de zahăr
du-te de nas tot timpul fii propriul tău dresor
fiindcă începe toamna să semene cu-n lagăr
și tu ca evadatul pîndit din foișor
vezi peste tot doar pepeni vărgați și ploi lampante
pîrîu în uniformă cartofii în tranșei
parcă s-ar stinge galeș elveția din plante
nimic nu e neutru deci totul e cu ei.
atunci și tu ești gata să-ți faci castel din stambă
să-ți vinzi prea ieftin plînsul și să te-nchini la uși
distrat ca o albină care confundă-o lampă
cu stupul și-și depune polenul în cenuși.
